Antrenorul echipei naționale de tineret, Emil Săndoi, a declarat că nu este interesat de prima oferită de federație pentru calificarea la turneul final al Campionatului European de Tineret.
„Ca să fiu sincer, și nu știu dacă mă credeți, nu mă interesează prima de calificare. Poate să fie de ordinul sutelor de milioane, sau mai mult. Cred că nici pe băieți nu-i interesează prima pe care joacă.Nu vine nimeni cu gândul la prime să joace pentru culorile naționale. E un lucru care pornește din suflet”, a spus Săndoi în Adevărul.
De asemenea, tehnicianul spune că FRF nu i-a propus prelungirea contractului care expiră după Campionatul European de Tineret, în caz că România se califică.
„Sincer, nici nu mă gândesc la așa ceva acum. Oricum, nu au fost discuții”, a conchis antrenorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER